MONITORUL OFICIAL LOCAL
ALTE DOCUMENTE DE INTERES PUBLIC
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Dispoziţiile autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Publicaţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.

ALTE DOCUMENTE PUBLICE
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:

Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.
* Documente emise de primărie care fac parte din categoria informațiilor publice.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
♦ Registrul pentru consemnarea comunicărilor, propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
ANUNȚURI PUBLICE
(anunțuri imobiliare, somații publice, posturi vacante, documente care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică)
Declarații de avere și de interese
Transparența veniturilor salariale
Rapoarte și studii
Toate documentele de interes public
HOTARAREA NR 30 / 2017
Hotararea nr 30/2017 privind aprobarea Actului Constitutiv si Statutului asociatiei de Dezvoltare Intercomunitata „Aqua Prest Hunedoara”, la care comuna Baita este membru asociat Descarca aici H 30/2017
HOTARAREA NR 29/2017
Hotararea nr 29/2017 privind aprobarea Planului de ocupare a functiilor publice din aparatul de specialitate al Primarului comunei Baita, pe anul 2017 Descarca aici H 29/2017
HOTARAREA NR 28 / 2017
Hotararea nr 28/ 2017 privind acordarea diplomei de fidelitate si a recompensei banesti familiilor care au implinit 50 de ani de casnicie neintrerupta Descarca aici H 28/2017
HOTARAREA NR 27 / 2017
Hotararea nr. 27/2017 privind implementarea proiectului „Reabilitare, modernizare, dotare si extindere a caminului cultural din satul Baita, comuna Baita, judetul Hunedoara” Descarca aici H 27/2017