DIN ISTORICUL COMUNEI
Mineritul în Țara Zarandului
Mineritul a fost o ocupație de bază în zona Zarandului, care s-a transmis din generație în generație, încă din antichitate. În Transilvania, pe lângă aurul scos din subsol, încă de pe vremea dacilor, spălatul aurului din aluviunile râurilor a furnizat însemnate cantități de metal prețios. În evul mediu a continuat atît procesul scoaterii aurului din subsol, dar mai ales cel al spălării nisipului aurifer. Spălarea aurului în ținutul Zarandului, îl preocupa în mod deosebit pe Iancu de Hunedoara .
În exploatarea minereurilor de aici existau la sfârșitul sec. XV și începutul celui următor, mijloace tehnice destul de evoluate pentru acea perioadă. Se foloseau, pentru transportul minereului în galerii, vagoneți cu roți de lemn purtați pe șine de asemenea din lemn. Uimește, prin folosirea timpurie, schimbătorul de cale (ac și inimă) atestat pentru prima oară. Modelul acestui vagonet purtat pe șine, descoperit la Brad, a fost expus în Muzeul tehnic al căilor ferate din Berlin, fiind socotit unul din cele mai vechi vehicule purtate pe șine cunoscut până acum.
Pierre Lescalopier care a vizitat, în 1574, instalațiile de la Zlatna, a transmis date foarte valoroase aspra tehnicii mineritului. El relatează că a văzut minele de la Zlatna ,,unde se pătrunde foarte departe sub un munte înalt . De aici (băieșii) scot niște piatră pe care mai întâi o ard ca gipsul apoi o macină într-o moară de apă, care alungă pietrele arse într-un jgheab de lemn lat de un picior și lung de două prăjini, unde le zdrobesc niște pilugi groși ce se ridică și se coboară pe rând unul după altul, și e prefacută în pietriș; praful sau pietrișul e cărat de apă, încetul cu încetul prin acest jgheab care la ieșirea sa din canal îl imprăștie pe niște pânze groase, întinse pe o podină aplecată ușor asupra unei albii foarte mari; aurul se prinde de aceste pânze și ceea ce nu se prinde cade în albie, iar apa de deasupra se scurge în jos. De două ori în 24 de ore (băieșii ) ridică aceste pânze, le spală în alte albii, apoi pe talgere mari de lemn iau ce este în aceste vase, adică apa și nisipul, pe care le scutură puțin câte puțin până ce aurul se adună într-o parte, iar nisipul nefolositor rămâne în cealaltă parte a talgerului. Când au ales o cantitate din acest pietriș cu aur, îi pun cu puțin argint viu într-un alambic unde, prin acțiunea focului, argintul viu reduce aurul în bare, apoi argintul viu se evaporă”.
După cucerirea Transilvaniei de către Imperiul Habsburgic, mineritul din Transilvania cunoaște o nouă fază de dezvoltare. Atenția Curții de la Viena se va îndrepta în primul rând spre extragerea mercurului și a aurului, deoarece aceste ramuri miniere aduceau venituri însemnate fără să pretindă investiții costisitoare. Curtea vieneză beneficiind de sprijinul medicului Samuel Koleseri a pornit la reorganizarea mineritului. Medicul Samuel Koleseri, care vizitează minele de aur din Transilvania, printre care și cele de la Crișcior, Hărțăgani, Trestia, Băița, Ruda, Țebea și Baia de Criș, relatează că pe ,,lângă râuri există cite un scaun de spălat aurul, adică o tablă prelungă, cu un capăt mai înclinat, care în Transilvania e mai scurtă și mai lată decât în Țara Românească. Aceasta se acopera cu un țol mițos sau de cânepă, peste care se toarnă cu coșurile nisipul aurifer .
În ceea ce privește extracția aurului din filoane procesul era același ca și în epoca anterioară. Se observă însă unele îmbunătățiri de ordin tehnic în ceea ce privește prelucrarea minereului aurifer. Același Koleseri prezintă date interesante, arătând că ,,aurul extras din mină se alege de pământ și dacă este sfărâmicios se zdrobeste; cel tare se calcinează sau se arde, apoi se udă cu apă, făcându-l sfărâmicios, zdrobindu-l apoi cu ajutorul râșnițelor uscate. Niște mașini mărunțesc minereul ud cu ajutorul unor săgeți prevăzute cu cap de fier”. Sunt dese cazurile când dotarea unor mine de aur se face cu șteampuri construite în atelierele de fierărie de pe domeniul Hunedoarei. În anul 1694 se consemnau în documente că din ,,puterea măriei sale principelui, pentru nevoile minei Băița, am dat la mina sa – oamenilor lui Ștefan Alexa, judele curții din Geoagiu, cinci șteampuri, două hârlețe late, mari, patru rude de otel, o bandă și un cep de fier pe care le-a făcut domnul jude al curții prin maistrul cohului Plosca, Sîrb Petru, din 3 măji și 15 funți de fier.
În anul 1827, minele de aur din Băița au trecut în proprietatea lui Moldovan și Petca, cei care au fondat asociația minieră intitulată ,,Rudolf de Băița”, apoi în proprietatea bavarezului Klein, a unui grup financiar englez și în anul 1889 au fost cumpărate de Prima Societate Anonimă Auriferă Ardeleana.
Galeria Crăciunești