Familiile și persoanele singure, cetățeni români, au dreptul la un venit minim garantat ca formă de asistență socială. Venitul minim garantat se asigură prin acordarea ajutorului social lunar, în condițiile prevăzute de Legea nr. 416/2001.
ATENŢIE! De la 1 aprilie 2018 se va acorda venitul minim de incluziune, actuala lege privind venitul minim garantat urmând a fi abrogată. Mai multe detalii pe acest subiect puteţi citi aici.
Cine beneficiază de venitul minim garantat?
După cum am precizat anterior, beneficiarii sunt familiile şi persoanele singure. Potrivit legii, termenul de familie desemnează soțul și soția sau soțul, soția și copiii lor necăsătoriți, aflați în întreținerea acestora, care locuiesc și gospodăresc împreună.
De asemenea, se consideră familie și persoana care locuiește și gospodărește împreună cu copiii aflați în întreținerea sa și care se află în una dintre următoarele situații:
- este necăsătorită;
- este văduvă;
- este divorțată;
- al cărei soț/soție este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească;
- nu a împlinit vârsta de 18 ani și se află în una dintre situațiile prevăzute de mai sus.
Se consideră familie și frații fără copii, care gospodăresc împreună și care nu au domiciliul sau reședința comună cu părinții.
Totodată, reţinem că se asimilează termenului familie bărbatul și femeia necăsătoriți, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, aflați în întreținerea acestora, care locuiesc și gospodăresc împreună.
Prin termenul copil se înțelege copilul provenit din căsătoria soților, copilul unuia dintre soți, copilul adoptat, precum și copilul dat în plasament familiei sau persoanei ori pentru care s-a instituit tutela sau curatela.
Prin termenul persoană singură se înțelege persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, care locuiește singură și nu se mai află în întreținerea părinților.
Beneficiază de venitul minim garantat și familiile sau persoanele singure, cetățeni ai altor state sau apatrizi, care au reședința sau, după caz, domiciliul în România, în condițiile legislației române.
Legea nr. 416/2001 mai stabileşte că:
- au dreptul la venitul minim garantat și soții despărțiți în fapt, dacă ancheta socială atestă situația existentă și justifică acordarea acestuia.
- beneficiază de aceste reglementări și persoanele fără domiciliu sau reședință și fără locuință, aflate în situație de nevoie, pe baza declarației pe propria răspundere că nu au solicitat ajutorul social de la alte primării. Persoanele fără locuință beneficiază de ajutor social numai pe perioada în care se află în evidența serviciilor publice de asistență socială din cadrul unităților administrativ-teritoriale în care trăiesc.
Nivelul venitului minim garantat
Nivelul lunar al venitului minim garantat se raportează la indicatorul social de referință (ISR). Ţinând cont de faptul că valoarea ISR a rămas neschimbată şi pentru acest an (500 lei), rezultă că în 2017 nivelul venitului minim garantat este următorul:
- 141,5 lei (0,283 ISR) pentru persoana singură;
- 255 lei (0,510 ISR) pentru familiile formate din 2 persoane;
- 357 lei (0,714 ISR) pentru familiile formate din 3 persoane;
- 442 lei (0,884 ISR) pentru familiile formate din 4 persoane;
- 527 lei (1,054 ISR) pentru familiile formate din 5 persoane;
- 36,5 lei (0,073 ISR) pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5 persoane, care face parte din familie.Acte necesare:
- Actele de identitate ale solicitantului şi ale membrilor familiei;
- Livretul de familie;
- Certificatele de naştere ale copiilor sub 14 ani;
- Certificatul de căsătorie/Hotărâre de divorţ/Acte de deces;
- Adeverinţă eliberată de AJOFM;
- Adeverinţă de elev sau student;
- Talon orice tip de pensie;
- Talon de şomaj ;
- Talon de orice tip de indemnizaţie;
- Adeverinta de venit eliberata de Administraţia Financiară pentru persoanele peste 18 ani;
- Certificat de invaliditate/persoană cu handicap;
- Acte de studii;
- Act medical din care să reiasă starea de sănătate ( apt pentru prestarea unei munci de interes local ). În cazul unei persoane declarată inaptă de muncă, se solicită un certificat eliberat de Comisia de Expertiză a Capacităţii de Muncă;
- Cerere tip; Descarca aici
- Dosar cu sina.